Am visat că mă făcusem mare.

Nu m-am grăbit niciodată să cresc. Plângeam la gândul ăsta și spuneam „să vorbească cineva cu Dumnezeu să rămân mică!”

Era primăvara, 1993. Aveam  o rochie albastră dintr-un material, cumva, ca de catifea, și pantofi de lac cu fundiță. Aveam breton și îmi bătea soarele în ochii care văzuseră lumea cum o poate vedea și (ne)înțelege un copil la 3 ani.

Am visat că mă făcusem mare.

Că am, brusc, 26 de ani și tot o rochie albastră, dintr-un fel de catifea.
Pantofi de lac cu fundiță, 12 cm cel puțin. Aceiași ochi, acum încărcați de farduri, care au văzut, iubit, înțeles atât de mult de atunci și până acum și totuși atât de puțin…

IMG_3160Mă gândesc la mine, cea de dinainte de tocuri și machiaj. De dinainte de școală… de dinainte să știu să scriu sau să citesc. La eu, cea mică.

Ce simplu era.

Mi-e dor și nu mi-e dor, pentru că știu că și acum sunt tot eu, că s-au schimbat doar pantofii de lac.

Cred că orice aș face, mereu îmi va fi dor de etape –de copilărie, de anii în care era mai ușor. Și peste alți ani, când voi privi în urmă, știu că îmi vor lipsi și voi tânji după întâmplări, oameni și lucruri pe care poate acum nu le apreciez așa cum le voi aprecia mai târziu.

Cum m-aș întoarce o singură oră, în `93 să vorbesc cu mine, cea mică, s-o iau în brațe și să îi spun:

-Te iubesc! Să ai mereu curaj și încredere în tine… uite ce frumos îți stă în albastru… uite câți oameni te iubesc. Ești în cea mai fericită perioadă a vieții tale! Ai voie doar să râzi...

La fel va fi probabil, ani mai târziu, când voi vrea să mă întorc, nu o oră, dar măcar un minut la mine, cea de acum, să-mi spun una alta, despre încredere și fericire.

Și n-aș mai aștepta, să îmi spună, ea, cea din viitor (încălțată cu pantofi mai decenți, în mod sigur) lucruri pe care le știu acum și de care mai uit.
Vor fi multe de spus, poate mă va și certa, dar vor rămâne cuvintele:

Te iubesc, să ai mereu curaj și încredere în tine (….) Ai voie doar să râzi.
Mi-ar spune și ea, cum și eu i-am spus copilului de acum 23 de ani.

Rămâi în acum. În azi. În tot ceea ce ești. Vin zile mai frumoase și ani mai buni, vei știi și vei înțelege mai mult, vei iubi altfel, dar nu va mai fi niciodată azi.

Azi, ziua în care am împlinit 26 de ani și o zi, cea care nu seamană cu niciuna dintre toate pe care le-am trăit.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s