Ce faci?

Nici nu știi câtă putere e în tine și n-ai să știi dacă nu o scoți, mă gândesc câteodată.
Am auzit asta undeva, cred…

Și totuși n-am știut niciodată ce vreau cu adevărat și unde vor să mă ducă toate lucrurile care mi se întâmplă…

Dacă încep să îmi fac curaj să le fac, să le spun și să le arăt?

Ba știu. Erau niște vremuri când mi-era mai clar cum e treaba…
Când eram mică ziceam că eu o să fiu scriitoare. Și m-am grăbit să cresc.

Haiii înapoi acolo, aș zice… dar hei, domnișoară ești mare si nu se mai poate!
Treci la locul tău și fii Om Mare.

***

Oare cum de încap atâtea frici într-un om?
Ce e cu atâta grijă pentru celălalt?

De ce avem nevoie de confirmări și reconfirmări, de acorduri și de ceilalți…
Zise omul egoist căruia îi pasă foarte mult de propria persoană, și totuși nu se detașează de acest monstruleț, de a gândi și din perspectiva celuilalt.

Ce va zice, ce voi face… ce mă voi face fără… ?

Hei!
Ești aici doar tu.

Ba nu!

Lumea e un val în care te ții de ceilalți și doar împreună poți s-o faci… poți să te schimbi, să te transformi, să faci parte din fenomenul mare.
Și ce te faci când ai ajuns la mal?
Când ești singur. Când ești trist sau când ești bolnav.
Și știi că va veni o zi când nu vei mai fi deloc. Nu vor mai fi ceilalți, doar tu cu tine.

Poate că toate fricile nici măcar nu vin din noi… nu cred că vin din noi.
Vin din ceilalți… din teama de a nu îi dezamăgi, supăra, din teama de a nu greși.

Nu știu cum e posibil ca în noi, oamenii, să încapă atâtea frici și vise, să fim la fel și totuși să ne fie frică unii de alții încât să rămânem în cutiuțele noastre și să afișăm fața cea bună, iar slăbiciunile, temerile, să le ținem strânse. Perfecțiune? ce mizerie superficială. Nici nu există.

Cum ar fi ca în loc de bine să spunem ce facem de fapt și ce fenomene sunt pe la noi prin ogradă, și să știm că nu o să judece nimeni, pentru că bine nu există… nu ai cum să faci doar atât, ce naiba!

Și vi11406884_485958031559217_3978600727699039625_nsez la o lume în care să nu fie nevoie să ascundem NIMIC: nici bucuria nimicului, nici suferința din ceea ce pare nimic, în care tot ce e rău și urât în noi să nu rămână în noi și să dam șansa celuilalt să înțeleagă că așa suntem toți…
Unii gestionăm stările astea mai bine, alții le înghițim în noi și le scoatem la lumină urât și fără sens. Mai bine le-am spune…

Dacă am înțelege ce luptă duce fiecare, dacă am îndrăzni să afișăm și ce ne macină și cum ne e de fapt, n-am mai judeca, am ajuta, am înțelege… ne-ar fi alt…fel.
De câte ori mi-am dat voie să fiu EU cu totul cu oamenii din viața mea, am avut numai de câștigat. Sau de învățat. Totuna…

***

Cine sunt?
De ce îmi e frică?
Cine aș fi dacă mi-aș da voie să fiu tot ce pot să fiu?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s