Între animale și oameni

1239787_662559940435997_442513682_n

M-am întrebat mereu dacă nu cumva e greșit să mă impresioneze mai mult ceea ce se întâmplă cu animalele, decât ce se întâmplă cu oamenii… adică, dacă auzeam de o pisică sau un cal sau, nu știu ce alt animal că a fost chinuit, bătut, maltratat imediat  mă revoltam, mă marca și mă durea de parcă ar fi dat cumva și în mine.

Ei… cu oamenii nu e la fel.

Și plec, bineînțeles de la ideea că noi avem puterea de a alege, de a munci, de a merge într-un loc sau altul, de a ne spune părerea și mai ales avem puterea de a ne apăra, de a striga după ajutor și  dreptul de a-l primi.

Responsabilitate. Asta e ceea ce noi avem și animalele nu au, iar asta mă face să aleg să-mi îndrept de fiecare dată mila către ele.

De fapt, cine sunt animalele aici?

Am auzit zilele trecute o „femeie” care spunea „să omoare javrele astea împuțite, abia aștept să le omoare”, apropo de tot ce se întâmplă acum în București. N-am putut decât să mă întreb… cine e „javra” aici?

După accidentul cu copilul, tot mai mulți câini sunt omorâți (nu eutanasiați, omorâți)… călcați intenționat cu mașina, chinuiți, loviți și toate cele rele, din frustrarea și lipsa de judecată a unora care își satisfac răzbunarea prin chinuirea unor suflete fără minte. Minte pe care se presupune că o au oamenii.

Și da, le iau apărarea câinilor deși nu sunt animalele mele preferate, deși mănânc carne. Îi apăr pentru că mă revoltă faptul ca trăim într-o țară (și chiar într-o lume) care se descotorosește imediat de lucrurile nefolositoare, mă revoltă „oamenii” care pot să  își bată joc de ființe fără apărare și care aleg, cu intenție să facă răul cel mai rău.

O să concluzionez cu citatul care mi se pare cel mai relevant, și care s-a probat absolut de fiecare dată.

”Compasiunea față de animale e intim legată cu bunătatea caracterului și se poate afirma cu siguranță că cel crud față de animale nu poate fi un om bun”, a zis Schopenhauer.

Iar eu cred cu tărie acest lucru.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s